Tipurile de atașament și modul în care acestea se formează
Calitatea relațiilor din copilărie afectează capacitatea persoanei de a reflecta asupra propriilor experiențe de viață și de a pune aceste experiențe într-o narare coerentă. Iată principalele stiluri de atașament identificate de cercetători:
1. Atașamentul securizant
Aduce un afect neanxios, dominat de senzația de bine. Acesta se dezvoltă atunci când îngrijitorul este în mod constant disponibil și responsiv copilului mic.
Caracteristici principale:
- Stimă de sine pozitivă (are o atitudine pozitivă față de sine);
- Se așteaptă ca ceilalți să fie disponibili și îi percepe ca atare;
- Autonom și competent social;
- Se poate autoliniști și poate căuta suport.
Bebelușii siguri au acces în mod egal la impulsurile lor de explorare atunci când se simt în siguranță și la consolare prin contact atunci când nu se mai simt în siguranță. Ainsworth a concluzionat că mai degrabă răspunsul copilului la reuniune, decât cel la separare este important în dezvăluirea tipului de atașament.
2. Atașamentul evitant
Nesigur; Inhibat emoțional. Se dezvoltă în cazul părinților previzibil neresponsivi, care au refuzat activ ofertele de apropiere ale copilului.
Caracteristici principale:
- Se vede pe sine ca independent, autosuficient și puternic din punct de vedere emoțional;
- Îi percepe pe ceilalți ca fiind ostili, invazivi, insensibili emoțional;
- Nivel înalt de autonomie, dar stimă de sine fragilă;
- Nu caută atașamentul; folosește apărarea cognitivă;
- Neagă nevoile, evită relațiile.
Bebelușii evitanți par a fi în mod special blazați. Deși par lipsiți de reacții la plecarea mamei, pulsul lor și nivelul de cortizol sunt în mod semnificativ mai mari decât ale copiilor siguri. Este o acomodare defensivă: au ajuns la concluzia că deschiderea lor către confort sau îngrijire nu ar fi de niciun folos, așa că au renunțat.
3. Atașamentul ambivalent
Negativ față de ceilalți. Apare în cazul părinților imprevizibil responsivi (disponibili doar ocazional).
Caracteristici principale:
- Stimă de sine deficitară;
- Îi percepe pe ceilalți ca fiind insensibili, dar are nevoie de ei;
- Utilizează energie pentru a primi atenție; are nevoie de aprobare;
- Nivel scăzut de autonomie; anxios în relații;
- Comportament de atașament hiperactiv; clivaj și proiecție.
Ainsworth a identificat două tipuri: copiii furioși (oscilează între conexiune și respingere la reuniune) și copiii pasivi (copleșiți de neajutorare). Reîntâlnirile nu păreau să amelioreze distresul; era ca și cum, chiar în prezența ei, acești copii căutau o mamă care nu era acolo.
4. Atașamentul dezorganizat
Confuz. Relevă o dezorientare psihică profundă cauzată de traume nerezolvate și pierderi semnificative.
Caracteristici principale:
- Se vede pe sine ca fiind rău;
- Se percepe pe sine ca puternic, dar fără a avea control;
- Ceilalți sunt văzuți ca înfricoșători și speriați;
- Îi percepe pe ceilalți ca indisponibili emoțional;
- Stimă de sine scăzută; nevoia de a-i controla pe ceilalți;
- Copleșit de emoții.
Apare atunci când figura de atașament este trăită simultan atât ca „sanctuar sigur”, cât și ca sursă de pericol. Copilul este prins între impulsuri contradictorii de a se apropia și de a evita – o poziție imposibil de menținut, care duce la un colaps al strategiei. Este, conform lui Main și Hesse, „frica fără nicio soluție”.
Concluzie
Ataşamentul emoţional creează apartenenţă. Fără sentimente nu putem să ne apropiem de ceilalţi, iar semenii noştri rămân indiferenţi faţă de noi. Prin ataşamentul său faţă de mamă, copilul dezvoltă această premiză fundamentală, aceea de a creşte în comunităţi mai mari. Prin ataşamentul său faţă de tată, el îşi primeşte locul recunoscut şi repartizat într-un contact înrudit.
