Suport psihoterapeutic oferit copiilor ce și-au pierdut un părinte
Pierderea unei persoane dragi, foarte apropiate, reprezintă cel mai stresant moment din viața noastră. Indiferent de vârsta pe care o avem, nu suntem niciodată pregătiți pentru un astfel de eveniment, cu atât mai mult un copil.
Durerea pierderii și neînțelegerea situației produc în copil un amalgam de emoții pe care nu și le poate înțelege și gestiona. În această perioadă, putem asista la:
- Schimbări de dispoziție (comportamentale, alimentare);
- Infantilizare sau, din contră, maturizare precoce;
- Închidere în sine.
De multe ori, copiii, ca mecanism de apărare, își maschează durerea, neștiind dacă manifestarea ei este susținută, acceptată sau împărtășită de părintele rămas. La rândul lui, părintele încearcă să „fie puternic”, ascunzându-i copilului durerea și neliniștile sale în legătură cu viitorul lor. Deși aceste emoții și gânduri nu se împărtășesc, ele sunt, totuși, resimțite de fiecare în parte la nivel inconștient.
Procesul terapeutic: Primii pași
În primele întâlniri pe care le avem cu copilul, realizăm activități ce au în vedere crearea unei relații terapeutice de încredere. Copiii sunt ascultați, susținuți și ajutați să-și înțeleagă mai bine stările, gândurile și să-și normalizeze emoțiile.
Aceste activități pun accentul pe:
- Modul în care se simt și ce gândesc.
- Cum văd ei evenimentul trăit.
- Ce fac exact când se simt triști, neputincioși, furioși sau singuri.
Abordarea conceptului de moarte
În funcție de vârstă, abordăm conceptul de moarte prin metode adaptate: desen, povești terapeutice sau discuții ghidate. Este important să cunoaștem credințele lor, ce le-au spus adulții și cum se raportează la acest eveniment. Tehnicile de autoeducație (prin comparații cu durata de viață a tuturor ființelor din jurul nostru) ne ajută să le oferim o altă perspectivă.
Schimbarea perspectivei: De la pierdere la câștig
Putem schimba modul în care văd situația: în loc să punem accentul pe sentimentul de pierdere a persoanei, ne raportăm la ce am câștigat din relația cu acea persoană:
- Ce ne-a transmis și ce ne-a învățat.
- Cât de valoros este timpul petrecut împreună.
- Amintirile personale pe care nu le vom pierde niciodată.
Gestionarea regretelor și a vinovăției
Ne concentrăm apoi pe zonele de regret sau lucrurile neîmpărtășite. Desenul sau scrisoarea sunt folosite frecvent ca tehnici în care copilul, dar și adultul, îi transmit persoanei decedate aceste gânduri. Această metodă îi ajută în a se ierta, a nu se mai învinovăți și a diminua sentimentele trăite foarte intens.
Păstrarea amintirii vii
Mulți copii, dar și adulți, cred că, odată cu dispariția suferinței, va dispărea și amintirea persoanei dragi. Teama că i-ar putea uita îi leagă foarte mult de propria suferință.
De aceea, serile din familie în care se împărtășesc amintiri sau se fac activități de comemorare îi ajută să păstreze vie amintirea părintelui pierdut.
Psihoterapeut Eugenia Maria
